Poiana Rusca pe biciclete

Asta este de departe cea mai memorabila tura de mountain bike pana in momentul de fata. De ce , poate o sa va intrebati. Pai din mai multe motive, care o sa le cititi de-a lungul postarii :P
Dani vine cu ideea sa facem o tura lunga de traversare a M-tilor Poiana Rusca, era vorba intial de vreo 150km, si treaba era serioasa, pentru ca nu aveam decat o zi la dispozitie.
Plecam asadar vineri dupa-masa din Arad spre Faget, si campam seara la Valea lui Liman. Inainte sa ajungem la locul de campare, ne oprim sa vedem pestera de la Romanesti, unde se tin concerte.

 Noaptea trece repede, si suna ceasul la ora 6. Ne pregatim rapid, strangem cortul, preagatim bicicletele si la ora 7 incepem sa pedalam pe drumul pietruit si mai apoi pe forestierul care urca spre creasta Poiana Rusca.

Mergem cu spor in racoarea diminetii, trecem de drumul pietruit proaspat de care cam incepusem sa ma satur, si dam de forestier. Automat crestem viteza, si inaintam mult mai usor. Verificam si odometrul, si vedem ca avem o medie foarte buna, totul parea sa indice ca ziua respectiva va fi o reusita.
Ajungem langa un canton, si niste caini ne iau in primire, si preocupati sa nu ii lasam sa ne ajunga nu vedem ca la canton este o bifurcatie de drumuri. Continuam sa urcam pe forestier, si drumul urca tot mai pronuntat. Ne apropiem vertiginos de 1000 m altitudine, si cand ii atingem, si asteptam sa iesim in creasta, marea surpriza, drumul se termina brusc.:((((
Verificam harta si ne dam seama ca am reusit sa gresim drumul, si ne ofticam destul de tare, ca deja eram la altitudinea de creasta, doar ca ne despartea  de creasta un versant impadurit la greu...
Nu stam mult pe ganduri, incepem sa coboram, reusesc si sa derapez serios de vreo doua ori, dupa care incep sa mai scad din viteza, fiind portiuni in care coboram cu vreo 40 kmh pe drum forestier accidentat...dar nu cu downhill bike, nu nu....cu trekking bike-ul meu, evident...:))
Coboram si tot coboram vreo 600 m diferenta de nivel, si ajungem la cantonul cu pricina, cainii cu pricina, si vedem si greseala cu pricina....Incepem sa urcam iar pe drumul cel bun de data asta, dar parca nu mai asa cu spor ca si pe precedentul.

Intr-un final ajungem si in creasta, am facut parca vreo 20 km in plus si am pierdut cel putin o ora si jumatate. Asta e acuma, ne consolam ca vom ajunge mai tarziu noaptea, si continuam coborarea spre Ruschita, unde se afla cariera de marmura. Pe o buna portiune de coborare drumul se intersecteaza cu albia unui parau, si ne racorim bine , dar si coboram greu.
Ajungem in Ruschita, admiram marile blocuri de marmura, si incepem sa coboram pe asfalt spre Rusca Montana.

E o coborare foarte frumoasa, si tragem tare sa recuperam timpul pierdut. Dupa Rusca Montana, urmeaza teoretic a doua urcare grea a zilei spre Vadu Dobrii, si penultima. Nu iesim bine din Rusca, si Dani ma striga din urma. Ma opresc, si il vad ca vine pe langa bicicleta. "S-a rupt lantul....." . Deci alta kestie mai nashpa nu imi putea spune...
Bineinteles ca nu avem lant de rezerva, si deja ne gandim cum ajungem la masina pe varianta cea mai scurta, tura pare deja compromisa. Tot ne gandim, si un localnic se apropie de noi, ne intreaba de problema, si ne ofera si solutia. Trei case mai incolo, se afla un om care repara biciclete. Cu speranta, pornim spre casa omului. Treaba se rezolva destul de repede, lantul e nituit la loc, si acuma urmeaza marea dilema. Continuam, sau ne intoarcem???
Analizand situatia, si nestiind cat va tine lantul carpit, ne gandim ca cea mai buna varianta e sa ne intoarcem, astfel ar fi cu vreo 50 km mai scurt decat planul initial. Cu parere de rau, hotaram sa ne intoarcem, pana aici am parcurs vreo 70 km.
Pentru ca deja ni se facuse foame de-a binelea, ne oprim vreo ora si mancam pe saturate. Greseala...

Cu burtile pline , incepem sa urcam serpentinele spre Ruschita. Asta oricum e partea buna a drumului...adica cea cu asfalt. Ne racorim la o fantana din Rusca si alimentam cu apa proaspata.
Dupa ce trecem de cariera din Ruschita, panta se inaspreste pana intr-atat ca suntem nevoiti sa facem push bike, ca doar si oboseala se resimte...
Pe unele portiuni pedalam, pe unele marsaluim, pe unele ne racorim in apa paraului, si uite asa ne apropiem iar de creasta. A treia oara pe ziua de azi, la altitudinea de peste 1000m. Cand ajungem in creasta, ne odihnim vreo jumatate de ora, ce bun e si umbrarul asta aici....

Incepem coborarea spre Valea lui Liman, deja partea grea a zilei a trecut, lasam bicicletele sa zboare la vale, si ne bucuram ca incepe sa se racoreasca.

Trecem si de drumul pietruit de cativa kilometri buni, si iata-ne dupa 12 ore de la plecare, ca ajungem la masina.
Datele tehnice au fost aproximativ urmatoarele: 106 km, vreo 2500 m diferenta de nivel in urcare si tot atat in coborare, vreo 7,5 ore efective de pedalat, si 12 ore de traseu cu tot cu pauze. Pentru o zi a fost destul de bine, desi initial trebuia sa fie cel putin 150 km . Ne resemnam cu gandul ca venim inapoi aici candva sa ne luam revansa si sa parcurgem tura asa cum era planul initial.
Zona e foarte frumoasa, se preteaza bine la mountain bike, si o recomand celor care doresc sa incerce.
Tot aici se tine si Liman Bike Race, una dintre competitiile de mountain bike din tara.
Pedalati, nu stati acasa, pedalati cu spor!!!

Printre picuri de ploaie

In weekendul acesta ultim din luna Mai se anunta vreme ploioasa , dar asta nu ne-a descurajat pe mine si pe Alin sa planificam o tura de mountain biking.
Pentru ca sotia lui Alin e din Caransebes si ei pleaca vineri acolo, hotaram sa facem o bucla cu plecare din Caransebes prin Otelul Rosu, Poiana Marului, Valea Sucului, Saua Jigoria, Cuntu, Plopu sau Varciorova, Buchin si inapoi Caransebes.
Plecam vineri dupa-masa din Arad si innoptam la Caransebes, la familia Stiopu, multumesc frumos pentru ospitalitate.
Dimineata hotaram sa plecam cu masina pana la Otelul Rosu, ca ne duce socrul lui Alin, si de acolo ne echipam si incepem sa pedalam spre Poiana Marului. Era sa "las" telefonul mobil pe acolo in Otelul, dar l-am recuperat cu chiu cu vai...
Pedalam cu spor, vremea e frumoasa deocamdata, si lumea a iesit la sapat gradinile de porumb.
La o scurta pauza, ma hotarasc sa mai umflu roata de la bicicleta, si reusesc sa o explodez :)) Prima pana...nu ultima...
Trecem de baraj, urcam serpentinele si cerul e tot mai plumburiu,,,incepe sa picure....
Ne apropiem de Poiana, si incepe sa ploua tare, dar noi gasim la fix terasa unui mini market, ne adapostim si ne reenergizam pana trece valul de ploaie.
Dupa vreo ora ploaia se domoleste si noi pornim pe valea Sucului, ca avem de recuperat deja...
Din pacate nu avem aparat foto la noi, am facut cateva poze la coborare cu mobilul:(

Urcusul e lejer la inceput pe vale, dar sunt namoale in destule locuri. La un moment dat mai fac o pana, suspectez ca a intrat o pietricica ascutita. Pana numarul doi....din fericire s-au oprit aici! :)
Pe masura ce ne apropiem de saua Jigoria, urcusul e tot mai sustinut, si noi tot mai obositi.
Aaaa....am uitat sa va spun, avem in spate rucsacii mari, adica sac de dormit, salteluta, cort.....Deci nu cred ca mai merg in alta tura de mountain bike cu asa bagaj in spate, e tare obositor. Noi am luat insa cu noi ca sa putem campa peste noapte si astfel sa impartim drumul in 2 etape.

Ajungem si in Saua Jigoria, mai facem o pauza de jumate de ora si povestim cu ciobanul de acolo, si pe cand ne hotaram sa plecam iar incepe sa picure. Ajungem pana la intrarea in padure spre poiana Seroni, si incepe sa ploua. Atunci ne dam seama ca e mai cuminte sa punem cortul, ceea ce si facem rapid. La adapostul cortului, ne rasfatam culinar, ca doar nu am carat degeaba bunatate de mancare :P
Curand ne cuprinde somnul, nu inainte sa aflam la telefon ca maine e anuntata vreme foarte urata, ploaie, furtuna, auuuuu...
Dimineata ne trezim devreme, ne punem urgent sa impachetam si ne dam seama ca sunt mari namoalele in padure, ca doar a plouat la greu aseara, si tinand cont de ce vreme e anuntata, facem ce e cel mai intelept, incepem sa coboram.

Coborarea e super faina, am mai coborat-o pe bike in 2007, cativa km buni sunt pe asfalt pana la Telescaun la M-tele Mic, si apoi pe forestier si iar pe asfalt prin Borlova spre Caransebes.

Las bicicleta sa coboare pe asfalt in viteza cam mare, doar serpentinele mai ma limiteaza si gandul ca asfaltul e ud....si nu vreau sa derapez, nicidecum sa imi imaginez ca iau o tranta....
Coboram in siguranta, si pe la ora 10 suntem in Caransebes, parca imi pare rau pe undeva ca nu am continuat....vremea e inca frumoasa :)
Chiar daca vremea nu a tinut cu noi, a fost o tura frumusica, am pedalat aproximativ 75 km si ne-am simitit bine in mijlocul naturii.

1Mai in familie pe Cheile Carasului

Se apropie 1 Mai si suntem tot nehotarati unde sa mergem si in ce varianta. Dilema noastra apare din faptul ca nu mai suntem 2, eu si Tamara, ci suntem 3, avem o printesa pe nume Sara Anastasia, are 1 an si o luna si ne gandim sa facem prima iesire cu cortul in 3 :)

Zis si facut, ne hotaram pentru Cheile Carasului, o zona foarte frumoasa, cu clima mediteraneana blanda, si chiar daca am mai fost de 2 ori acolo, si tot de 1 Mai, abia asteptam sa revedem locurile frumoase care ne evoca atatea amintiri.

 

Pe ultima suta de metri se hotarasc si Simon cu Lidia sa ne insoteasca, si astfel vineri dupa-masa plecam spre Carasova cu masina plina. Echipa: Sara, Tamara, Lidia, Simon si eu.

Ajungem destul de tarziu la pod in Carasova, ne echipam, ne dam seama ca nu avem cum sa luam toate bagajele intr-o tura (asta nu e o tura tipica de mers la munte pentru noi, se adauga un "bagaj" foarte important, Sara) si ne hotaram sa mergem lejer, iar baietii sa ne reintoarcem dupa ce campam sa mai luam restul de bagaj.

Ajungem intr-o poienita mica si draguta, chiar inainte de poiana La Nuci, si ne hotaram sa ramanem acolo, fiind un loc mai retras si pe gustul nostru, chiar pe malul Carasului.

 

Ne prinde inserarea montand corturile, iar dupa ce terminam eu si Simon mergem sa recuperam si restul de bagaje, la frontale.

Am uitat sa va spun ca am reusit sa nu avem aparat foto la noi :(

Deci tura asta va fi mai mult vorbe, si mai putine poze....deci totusi au fost ceva poze...:))

Noaptea trece linistit si a doua zi ne trezim de voie. Dupa toaleta de dimineata si mic dejun, punem niste carne la marinat pentru frigarui, si pentru ca e prea devreme sa ne apucam sa facem foc, mergem cu mic cu mare la Pestera Liliecilor, sa ne facem pofta de mancare.

Ajunsi aici, ne echipam cu ham si coarda, catar cei cativa metri sus la pestera, pun o mansa si ii filez pe restul sus. Totul ca la carte, partea interesanta ramane la urma, cand o iau pe Sara in ham, si ma catar cu ea filat in coarda. Nu e foarte usor sa te cateri cu 10 kg in fata atarnand de tine:), dar am o senzatie maxima de satisfactie cand ajung sus.

Printesei noastre ii place foarte mult si plecam in pestera. Cand am urcat, am mai ajutat cu echipamentul 2 baieti, care ne insotesc si ei in pestera, si datorita lor avem si noi ceva poze din tura asta. Le multumim mult pentru poze.:)

Prin pestera e racoare, afara e o caldura, ca nu stii cum sa gasesti mai repede un loc umbros :P

Mergem vreo jumatate din cat se poate vizita pestera, si pentru ca Sara da semne de foame si oboseala, ne reintoarcem spre intrare, ceilalti mai inainteaza putin prin pestera.

Simon si Lidia se pare ca se bucura si ei de racoarea si misterul pesterii :P

Si avem si doua poze de grup:

Peisaj de pestera...

Si ne reintoarcem...la caldura :P

Mai ajutam un grup cu coarda sa coboare, coboram si noi si ne indreptam spre locul nostru de campare. Apa rece a Carasului ne congeleaza picioarele intr-un mod placut, tinand cont ca afara e consternant de cald.
Aprindem focul, cu amnarul bineinteles, si pregatim niste frigarui, care se dovedesc a fi geniale dupa parerea unanima a tuturor.
Destul de tarziu dupa-masa ne gandim si noi ca e prea devreme sa lenevim la corturi, si impreuna cu Lidia si Simon dam o fuga in poiana Prolaz, parcurgand cheile domestice si bucurandu-ne de locurile minunate.
Din Prolaz, unde e destul de multa lume si galagie, mai inaintam in cheile salbatice o perioada, si curand ne reintoarcem, ca se insereaza.
Ajungem pe intuneric la corturi, unde intre timp s-a trezit si printesa noastra, si mai stam la povesti.
Mai trece o noapte linistita la cort si calduroasa pentru perioada asta a anului.
A doua zi mai trandavim putin si ne punem sa impachetam, pentru ca trebuie la ora 17 sa fim la Arad.
Parasim cu parere de rau peisajul pitoresc al Cheilor Carasului si ne intoarcem intre betoane, la oras.
A fost o tura faina si reusita, ne bucuram ca Sara s-a comportat foarte bine la cort si s-a bucurat sa umble desculta prin iarba, sa se joace cu manutele in apa rece a Carashului si sa simta racoarea rece a pesterii.
Simt ca am inceput prima aventura dintr-o serie mai lunga de iesiri la munte in 3...:))

Bicicleala prin M-tii Zarandului

In sambata inainte de sarbatoarea Invierii Domnului Isus Hristos, impreuna cu Dani plecam cu masina pe valea Muresului si ne oprim in localitatea Conop. Ne echipam si incepem sa pedalam pe forestierul ce urca in creasta M-tilor Zarandului. Sunt cu trekking-bike-ul si il incerc in premiera pe un astfel de traseu.

Vremea este foarte frumoasa, e caldut afara si ne bucuram din plin de aerul curat si de trezirea la viata a naturii.

Intersectam marcajul de creasta si incepem coborarea spre Nadas. De aici continuam pe drum asfaltat pana la barajul Taut.

Ocolim barajul Taut traversand un mic paraias ce se varsa in baraj, si apoi facem push bike la deal.

Curand incepem sa coboram pana in satul Minisel, iar de acolo gasim indicatorul ce arata inca 21 km peste creasta inapoi pe valea Muresului, in localitatea Barzava.

Oboseala se accentueaza pe ultima portiune inainte de a ajunge in creasta, ne mai si innamolim in unele locuri, dar urmeaza o coborare lunga si frumoasa si curand ajungem in Barzava. De aici mai avem aprox 10 km pe sosea pana in Conop.

Am pedalat in total 70 km, mare parte off road, prima tura serioasa de pedalat de anul acesta, a fost un traseu frumos, il recomand cu caldura impatimitilor de mountain bike si nu numai. Bike-ul meu s-a comportat foarte bine si sunt multumit de prestanta lui :)